Sentimentele  și emoțiile se formează înaintea gândurilor.

Sistemul limbic care ne guvernează emoțiile se formează înaintea cortexului care este responsabil de gândirea rațională. 

Emoțiile se simt în corp și în minte. Vreau să te gândești la un moment în viața ta când ai simțit frică. Poate să fie un episod recent sau chiar unul din copilărie, când trebuia să răspunzi în clasă, să reciți o poezie în fața musafirilor pe care nu i-ai văzut niciodată sau când șeful îți punea o întrebare neașteptată. Cred că toți recunoaștem sentimentul de panică, palmele încep să-ți transpire, urechile îți „țiuie”, inima îți bate cu putere, sângele din creier merge direct în mușchi, mintea se „închide” iar tu nu reușești să articulezi răspunsul pe care știi sigur că îl știi.  Corpul nu face diferență între un pericol real și stresul emoțional.

Cortexul, care este responsabil de gândirea rațională „îngheață” când ți-e frică, rămânând funcțional doar sistemul limbic sau gândirea emoțională. 

Acum de ce te-am trecut prin tot acest scenariu, este ca să-ți faci o idee despre ce se întâmplă concret în corpul tău într-o situație de șoc sau un eveniment neașteptat  când cineva te sperie sau te accidentezi grav, etc).

Partea bună este că poți să-ți „antrenezi” sistemul emoțional. Una din cele mai simple și des folosite metode este de cea de „respirație profundă”. Magia acestei tehnici este că mintea/ cortexul „știe” că tu respiri profund când dormi sau când ești relaxat/ în siguranță. Respirând profund timp de 10 – 15 minute, indiferent de situația în care te afli, trimiți cortexului/ minții mesajul că este în siguranță, că se poate relaxa. Făcând asta începi să ai din nou control asupra situației deoarece „mintea ta rațională” începe să funcționeze din nou furnizând informații despre ce ai de făcut.

Cum îți dai seama că nu ești în armonie cu emoțiile

• Inabilitatea de a naviga/conține emoții puternice precum furia, durerea, tristețea, anxietatea;

• Incapacitatea de a-ți controla comportamentul, cât de mult mănânci, cât alcool consumi, cât cumperi;

• Indisponibilitatea emoțională sau incapacitatea de a crea intimitate în relații;

• Lipsa „puterii” de a duce lucrurile până la capăt. De a merge mai departe când este „greu”;

• Incapacitatea de a pune în cuvinte ce simți, răspunzând cu „nu știu”.

Cortexul mai face ceva, el înmagazinează informații, stochează amintiri și generează tipare de funcționare. Acum el, este bine intenționat, problema este că el este ca și un software/ windowsul de la calculator, are nevoie să fie adus la zi. E ca un dulap ticsit de haine în care nu ai făcut niciodată ordine. Imaginează-ți că ai păstrat toate hainele pe care le-ai cumpărat/purtat vreodată. Majoritatea nu-ți mai sunt bune sau nu se mai potrivesc cu „tine” de acum.

Când nu știi, ce nu știi, că pur si simplu nu știi.

Asta nu ar fi o problemă, dificultatea este când la 35 ani în cadrul unui interviu pentru jobul mult visat, te simți și reacționezi ca la 8 ani când te asculta profa în clasă. 

Sau ești la întâlnire cu acest tip mișto, care te face să râzi, te complimentează, e deștept... e ca și fostul soț în perioada când te curta, înainte să descoperi problemele cu alcoolul.. Iar tu nu poți să te gândești decât la cât de rău s-a terminat relația dintre voi. 

Sau copilul tău tocmai ce ți-a spart vaza preferată și ai început să urli la el la fel cum făcea mama/tatăl tău. Nu îl lovești fizic, doar îți „verși nervii pe el” sau nu vorbești cu el zile întregi. Nu e ca și cum l-ai bate, doar ai zis că tu nu o să-ți educi copii așa.

Identificarea tiparelor limitative se face prin observații, întrebări deschise, angajament și dorința de schimbare.

Când simți că nu mai ești tu în acele situații, începe să respiri profund, poți să faci asta în oricare din situațiile de mai sus și nu numai. Te ajută să vezi situația pentru ceea ce este și nu pentru triggerul emoțional pe care îl are.

După ce ești într-un loc safe și poți să te reconectezi cu „incidentul respectiv”, poți face asta scriind într-un jurnal, în cadrul unei sesiuni individuale sau ca și împărtășire într-un grup de suport/terapie. 

• Începe prin a scrie toate emoțiile pe care le-ai simțit, nu te limita la cuvinte.

• Observă unde în corp se simte tensiune/durere.

• Când ai mai simțit asta?

• Ce alte evenimente declanșează aceeași stare/reacție.

• Când le-ai simțit pentru prima dată?

• Ce amintiri sunt asociate?

• Ce te-ar ajuta?

• Care ar fi un nou comportament pe care ai vrea să-l ai în situații similare?

• Care sunt pașii prin care începi să construiești acest nou comportament?

Partea bună este că emoțiile și comportamentele sunt generate de convingeri ce pot fi schimbate. 

Adesea convingerea limitativă se formează când nu știi „cum”. Când știi cum să faci ceva sau să gestionezi o situație, aceasta nu mai pare fără ieșire sau de neschimbat. 

Prin alegerea domeniului în care vrei o schimbare: să slăbești 5 kg, schimbarea jobului, obținerea unei promovări, găsirea unui partener sau îmbunătățirea relației, iertare și iubire de sine, etc., îți canalizezi energia și atenția pe ceva specific.

Când ai claritate în ceea ce vrei și  îți este ușor să identifici convingerile limitative, folosește-te de întrebările deschise de mai jos:

• Ce îmi doresc cu adevărat? Aici ai nevoie să îți spui adevărul despre ce îți dorești cu adevărat, altfel tot aici te vei întoarce deoarece vei lucra pe intenții care nu sunt aliniate ție.

• Cum arată în concret?

• Cine mă poate ajuta? Cine a reușit asta deja? 

• Care sunt acțiunile?

• Cât durează? 

• Ce abilități sau aptitudini am nevoie să învăț sau să dezvolt?

• Care este „imaginea” sau „fraza” care mă va ține în proces când îmi pierd motivația?

• Cine devii tu după ce îți atingi obiectivul?

• Cum arată viața ta? Ce s-a schimbat?

Când „nu pot” devine „nu știu”, iar „nu știu” se transformă în „cum”, viața ta capătă noi posibilități. 

Care este domeniul din viața ta ce pare fără ieșire?