Dacă te-ai întrebat vreodată la ce te ajută energia feminină, atunci ești în locul potrivit.

Ți-am pregătit mai mult decât un curs, este o călătorie inițiatică în universul feminin, în care vom fi alături de tine. Vom lucra aplicat prin exerciții ghidate, coaching și meditații, activări și inițieri.

Energia vitală, pofta de viața, creativitatea, magia și nou, sunt aduse prin activarea arhetipului Fecioarei sau a Fetiței Interioare.

Iubire necondiționată și hrănitoare în arhetipul Reginei, iar în același timp este puternic ancorată în puterea ei sexuală și în asumarea puterii personale a arhetipului Femeii Sălbatice.

Prin conexiunea la corpul ei, se ancorează înțelepciunea, conexiunea cu harurile ei și intuiția arhetipului Femeii Înțelepte.

În societatea actuală găsim doar două dintre aceste patru arhetipuri și anume Fecioara și Mama. Restul fie nu le-am accesat niciodată, fie am renunțat la ele în favoarea celor masculine.

Una din nevoile noastre primare este aceea de fi iubiți si acceptati necondiționat.

Să descoperi cum este să te iubești în toate mometele, mai ales atunci cand nu ești cea mai bună variantă a ta.

Este ușor să fii mândră de tine atunci cand ai un corp fit, când produci super rezultate, când relația cu partenerul este în armonie.

Întrebarea e, cum este atitudinea față de tine cand lucrurile nu sunt așa cum îți doresti?

Când totul este blocat și viața ta pare un fiasco?

Ai la fel de multă compasiune, suport și susținere față de tine și de cei din jurul tău?

Iubirea și respectul de sine nu sunt condiționate de numărul de kilograme, statut social, etc.

WhatsApp Image 2021-09-07 at 18.05.54.jpeg

Vrei sa-ti pastrezi energia feminina indiferent de situatie?

Dacă simți că:

  • Ești lipsită de energie, creativitate, poftă de viață

  • Te simți masculină în gândire și comportament

  • Ești rigidă, nu știi să ceri și atât mai puțin să primești

  • Nu știi cum să te conectezi cu corpul tău și nu știi ce înseamnă să te conectezi cu corpul tău

  • Vrei să atragi și să păstrezi o relație faină

  • Ți-ai pierdut încrederea în tine

  • Nu te mai regăsești în viața ta

  • Vrei să începi un proces de iertare de sine și reconectare

  • Te îndoiești de tine, te simți copleșită și frustrată

Este extraordinar cum iți recapeți strălucirea și puterea atunci cand știi să faci asta într-un mod conștient, când începi să investesti în tine, iți oferi timp, faci lucruri pentru tine, când te pui pe primul plan.

Activarea inimii și iubirea de sine

Dacă iubire nu e, nimic nu e! Atunci când inima este deschisă și iubești necondiționat, ceea ce faci și ceea ce oferi este din prea plin și nu aștepți nimic în schimb. Când spun “oferi” te include și pe tine. Legat de iubire și arhetipul care o guvernează, avem și umbra acestuia care se manifestă cam așa:

  • ești foarte critică cu tine și niciodată nu ajunge ceea ce faci

  • ți-e ușor să oferi, dar greu să primești

  • nu “înțelegi” cum este să funționezi din a fi și nu din a face

  • îți igori proprile nevoi

  • muncești până “cazi jos”

  • te simți exclusă dacă cei din jur nu te includ tot timpul în planurile lor sau nu îți cer opinia

  • aștepți ca ceilalți să aibă grijă de tine și să-ți satisfacă nevoile

  • faci mai mult decât este nevoie

  • nu poți de una singură

  • renunți la visele sau activitățile tale pentru a-i ajuta pe ceilalți

Si lista continuă …

Iubirea de sine se învața. Prin “activarea” inimii și ritualuri zilnice, se cultivă iubirea. E nevoie doar de angajament și practică.

Conectarea la corpul fizic

Parcă întodeauna este ceva ce te deranjează legat de corp. Parcă:

  • picioarele sunt prea subțiri, prea scurte, prea lungi, prea groase

  • ochii nu sunt destul de mari, de mici, de albaștri sau sunt prea mari, prea mici, prea cumva, dar nu așa cum ar trebui

  • părul e prea drept, prea creț, prea des, prea rar

  • fundul este prea mare, prea mic, nu este destul de bombat

  • culoare pielii, pistruii, kilogramele, înălțimea, etc

Cam tot timpul este o parte a corpului care nu este niciodată “perfectă”. Dar dacă rolul corpului este altul decât cel de a fi drăguț sau perfect?

Datorită picioarelor poți să mergi unde vrei, să dansezi, să alergi.

Tălpile se afundă în nisipul cald, în iarba moale, apa răcoroasă a marii.

Nasul oricât de imperfect, adulmecă parfumul dulce al florilor, al padurii, al hainelor proaspăt spălate, mirosul rece al iernii.

Pielea ta simte căldura soarelui, atingerea celuilalt, zăpada rece sau mangâierea vântului.

Tu știi deja toate imperfecțiunile corpului tău, e timpul acum să-i descoperi misterele și darurile.

Senzualitatea se naște în corp prin simțuri. Corpul se trezește prin atingere și miscare.

Frumusețea este o stare interioră!

Ce vom face:

  • Somatic movement - este conectarea la emoții prin dans și miscare, deblocarea lor din corp

  • Activăm Arheripul Reginei

  • Trezim corpul

  • Activăm energia sexuală

  • Identificăm și depășim credințele limitative și prejudecățile legate de feminitate, corp, sexualitate

  • Aliniem corpul fizic, mental, energetic

  • Conectarea la corpul fizic

  • Activăm inima și energia iubirii

Arhetipurile se întrepătrund. Întotdeauna esti mai mult decât un singur lucru. Un proiect sau educarea unui copil, presupun atât iubire, rabdare și autoritate care vin din arhetipul Reginei, cât și creativitate și vitalitatea aduse de arhetipul Fecioarei.

Privește-te prin ochii frumuseții…

Unde:

În munții Orăștiei, Județul Hunedoara!

La jumătate de oră de Deva, o oră de Sibiu, 1h30 ore de Cluj și 3 ore de Brașov, 4 ore de București.

Când:

22 - 24 Martie 2024 Începem vinerea ora 17:00 și încheiem duminică la ora 14:00.

Ce conține:

  • Cazarea pentru 2 nopți și 3 zile într-o locație care te va face să te simți ca o zeița

  • 2 Mic dejun

  • 2 Prânzuri

  • 2 Cine

  • 3 Zile cu un grup de femei extraordinare

  • Meditații ghidate

  • Meditații active

  • Conectarea la emoțile “grele” ( furie, nedreptate, resentimente, etc) într-un mod sănătos și eliberarea lor

  • Iubirea de sine - toată lumea ne indeamnă să ne iubim mai mult și să iertăm / dăm drumul, dar nu ne spune nimeni și cum facem asta concret. Iubirea se poate învăța, iar noi vom face asta în concret.

  • Diferența dintre energia masculină si umbrele femininului.

  • Trezirea și activarea corpului.

  • Există multe mituri și legende despre energia sexulă care se activează prin miscare și respirație, vei desoperi și tu cum se simte energia feminină în forma ei pură.

  • Descoperi cum este să primești doar pentru că ești.

  • Bonus - o sesiune individuală în valoare de 250 ron.

  • Sesiune de stabilirea intenției.

Investiția ta pentru acest curs este de 1790 ron.

Vom avea camere de câte trei persone.

Vor fi doar 9 locuri și este nevoie să achiti un avans de 590 ron pentru a-ți confirma locul.

Dacă nu ai mai participat la un astfel de eveniment, putem să ne auzim la un call 0733547434 pentru a vedea împreună dacă acest retreat de feminitate este într-adevăr pentru tine.

Cu ce vei pleca din acest curs:

  • Cu un detox emoțional

  • Mai multă încredere în tine

  • Iubire de sine

  • Practici și meditații pe care să le poți face acasă

  • Îți amintești cum este să te simți femeie

  • Grup suport și întâlniri de lucru între module.

Ce a representative pentru mine retreatul de feminitate? Inițial, o provocare, din capitolul “hai să vedem ce mai putem învăța”, oarecum cu aroganță ... ce a însemnat cursul după ce l-am trăit? O revelație, o liniște, o încredere, că sunt pe drumul cel bun și că se poate, că nu sunt absurdă și că este exact ce are nevoie fiecare femeie “Trezirea” ei! Lavinia este fantastică, transmite feminitate prin toți porii, cu toate energia masculină inclusă, pentru că despre asta este vorba din punctul meu de vedere, să le poți echilibra...Cursul în sine te scoate din zona de confort, ceea ce este fantastic, pentru că altfel nu poți evolua, cu emoții și trăiri individuale intense, descărcari și încărcări exact unde trebuie! Pentru mine a venit exact la momentul potrivit în viața mea, pentru a închide un ciclu de căutări introspective și de a putea trăi cu adevărat viața ce mi-a fost dată!
— Claudia - Oradea
Mi-am dorit demult un astfel de retreat și probabil ‘am așteptat momentul’’ sa îl fac cu Lavinia, că na.. Nimic nu este întâmplător.
Lavinia este un om minunat, care sunt convinsa că a muncit mai mult decât ne-a împărtășit noua pentru a ajunge in punctul in care este și în care reușește să te “capteze” in energia feminina, de care cu toate avem nevoie și puține dintre noi o scoatem la iveala pt că nu știm cum. Dar ea are pârghiile necesare, dorința și credința că prin munca și câteva tehnici de ea știute te poate învăța să scoți la suprafață zeița din tine. 🥰
Dupa acest retreat simt că mă cunosc și mă accept mai mult decât o făceam până acum, mă simt mai senzuală, mai sensibila și mai plina de...mine, este clar că zeița din mine s-a trezit și vorba Oanei aștept cu interes sa vad ce schimbări o sa mai fie în perioada următoare.
Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut meditația sânilor, iar pe locul 2 sunt restul.
Îmi doresc să particip și la celelalte module, cel puțin la cele care voi putea până la naștere sauuu ... Poate face Lavinia unul dedicat femeilor însărcinate.
Ca și organizare am doar cuvinte de lauda, pensiunea a fost foarte ok, locul a fost superb, liniștit, iar la mâncare s-a simțit faptul că Lavinia s-a implicat maxim astfel încât toata lumea sa fie mulțumita.
— Alina - baia mare
Retreatul de feminitate al Laviniei este, din punctul meu de vedere, o călătorie în lumea feminității de care fiecare femeie ar trebui să aibă parte la un moment dat in viata ei.. important este sa participi cu inima deschisă și un pic de curaj..cu restul te îndrumă minunata Lavinia care inspira încredere, bunătate, cunoaștere, înțelegere și feminitate. Pe lângă faptul că retreatul in sine reprezintă un carusel de emoții, sentimente, “aha” moments..Lavinia a avut grijă să nu ne lipsească nimic .. Locația superbă, cazarea și mâncarea fantastică.
Dimineața aceasta m-am simțit o adevărată zeița.. senzuală, luminoasă și stăpână pe situație. Sunt nerăbdătoare și curioasă să vad ce schimbări vor mai apărea..sunt convinsă că acest retreat nu se termină în cele 3 zile..ci continua să aibă efecte benefice asupra mea și ulterior. Meditația inimii, a sânilor, a simțurilor, acesta este corpul zeiței au fost preferatele mele ..Cele mai iluminatoare au fost meditația orgasmului,dancing with the demons și love and hate list.. Indiferent că am fost în sau în afara zonei de comfort, am simțit iubire, cunoaștere..am eliberat emoții și trăiri demult ascunse. Mulțumesc minunată Lavinia..
— Oana - Bucuresti